Cercetare

STUDIU PRIVIND UTILIZAREA INTERNETULUI ŞI ACTIVITĂŢILE ONLINE ALE

ADOLESCENŢILOR, PĂRINŢILOR ŞI PROFESORILOR

Pentru o mai bună aplicare a activităţilor prevăzute de către programul european Virtual Stages Against Violence, Universitatea din Palermo, Partenerul 1 în cadrul programului, a efectuat un studiu în toate cele patru țări partenere: Austria (AT), Germania (DE), Italia (IT) și România (RO).

Principalul obiectiv al studiului a fost de a identifica modul de utilizare a Internetului şi comportamente online – atât în termeni de oportunităţi, cât şi de riscuri – a unui eşantion  nereprezentativ de adolescenți europeni. Un obiectiv secundar important a fost acela de a avea în vedere şi rolul părinților în supravegherea/ controlul activităților desfaşurate online de către copii.

În cele din urmă, ca o completare a acestui cadru educațional, a fost luat în vedere un grup de profesori şi a fost evaluat modul de utilizare de către aceștia a internetului, atât pentru activităţi personale cât și profesionale, “ cultura digitală” a acestora, să spunem aşa, precum şi  gradul lor de conștientizare ( la fel ca şi cu părinţii), privind modul în care elevii utilizează efectiv internetul.

Așa cum am relatat, studiul a fost efectuat în cele patru țări partenere, incluzând trei eșantioane diferite, și anume:

• 377 adolescenți (cu vârstă cuprinsă între 14 și 16 ani);
• 528 părinți;
• 179 profesori.

Cele trei eșantioane au fost alese în conformitate cu o procedură non-probabilistică, vizând reprezentativitatea “tipologică” dar nestatistică. Prin urmare, trebuie reamintit faptul că nu se pune problema unei inferențe statistice la întreaga populație. Cu toate acestea, rezultatele pot fi destul de utile pentru a genera comentarii descriptive şi exploratorii în ceea ce privește grupurile avute în vedere, și, de asemenea, să dezvolte idei/ipoteze care pot fi testate într-un mod sistematic în activităţi viitoare. Pe de altă parte, ele sunt rapide, ieftine şi convenabile. În cele din urmă, în cazul unei cercetări sociale aplicate – așa cum este și situaţia de față- este de multe ori imposibil să se efectueze o eșantionare după toate probabilitățile.

Prin urmare, în ciuda faptului că nu sunt posibile deducții dincolo de eșantioanele folosite de noi, acest studiu este valoros pentru că redă informații privind subiecţi care, cel mai probabil, au caracteristici, atitudini și comportamente similare. Din nou, noi nu tindem către o oarecare reprezentativitate statistică, ci mai degrabă către construirea unei tipologii sociologice care ilustrează varietatea populației.

Ceea ce vom prezenta în continuare este doar un rezumat al rezultatelor noastre. O analiză mai detaliată va putea fi găsită în raportul final care va fi publicat la sfârșitul proiectului.

1.Tinerii și internetul

Studiul realizat arată că 87,3% dintre adolescenții eșantionați utilizează internetul zilnic. Aproape jumătate dintre cei intervievați (42,6%) au relatat faptul că au accesat internetul pentru prima dată în jurul vărstei de 6 – 10 ani; acest procentaj scade la 30% în cazul Austriei și crește la 56,6% în România. În medie, adolescenții petrec între 2 ore şi jumatate/ 3 ore navigând pe internet într-o zi normală de școală, austriecii mai puțin, germanii și italienii între 2 ore – 2 ore și jumătate, iar românii chiar mai mult ( 3 ore și jumătate – 4 ore). Timpul petrecut pe internet creşte în zilele libere, astfel: aproximativ 3 ore și jumătate pentru italieni și austrieci, 4 ore în ceea ce îi privește pe germani, iar în cazul românilor, la peste 7 ore pe zi.

Dacă analizăm distribuția pe intervale de timp diferite, observăm unele tendințe interesante între eșantioanele formate din adolescenții europeni care au fost intervievați. Austriecii par a fi utilizatorii cei mai moderați (42,0% dintre aceștia accesează internetul mai puțin de o oră pe zi și 36% între o oră și 3 ore), comparativ cu celelate trei țări, în special cu România.

Aceste tendințe sunt similare și într-o zi liberă. Mai mult de 60% din austrieci, germani și italieni (mai precis între 54% și 64%) petrec timp navigând pe internet pentru mai puțin de 3 ore, în timp ce, în cazul românilor, acest procentaj scade la 27%.

În ceea ce privește instrumentele tehnologice utilizate pentru accesarea internetului, câteva particularităţi reies din datele :

• în România, dispozitivele cele mai utilizate sunt computerele ( 86,7%) și telefoanele mobile ( 73,9%); laptopurile (71%) și telefoanele mobile (74%) pentru Austria, iar germanii și italienii distribuie utilizarea lor mai uniform pe dispozitivele enumerate în chestionar;
• cele mai puțin utilizate dispozitive sunt: laptopurile utilizate de către întreaga familie în cazul românilor (15,7%) și germanilor (11,8%), care, de asemenea, utilizează într-un procent foarte mic televizorul (11,9%) și jocurile video (8,8%);

 Privind locurile din care adolescenții accesează internetul, observăm următoarele:

• peste 80% accesează din propriul dormitor, urmând din casa unui prieten (de la 73% la 76,8%, exceptând cazul românilor, 49,4%);
• în mod semnificativ, 91% din austrieci și 75,7% din germani relatează faptul că accesează internetul de la școală, destul de diferit faţă de italieni (24,2%) și români (30,8%);

Activitatea realizată cel mai frecvent pe internet de către adolescenți este vizita unei reţele sociale. Dacă am face o lista cu primele 3 activități realizate cel mai des (zilnic sau aproape zilnic), în fiecare țară, vom observa faptul că: în ciuda unor diferențe minore, pe lângă vizionarea unei rețele sociale, o altă activitate destul de frecventă este accesarea videoclipurilor, împreună cu utilizarea Yahoo Messenger-ului și citirea buletinelor de știri (deși numai pentru 41% din austrieci).

Activitățile realizate mai puțin frecvent sunt: petrecerea timpului într-o lume virtuală, efectuarea de plăţi online şi vizitarea chaturilor.

Din punctul de vedere al reţelelor sociale, 88,1% din numărul total de subiecţi declară că au un profil pe site-ul unei rețele sociale, fără diferențe semnificative de gen între ţări. Acest procentaj urcă la 95% în Italia și 90% în România, coborând la 83% în Austria și Germania.

Dacă ne uităm la particularitățile naționale privind conţinutul profilului “public – privat” al conturilor din rețelele sociale, putem trage următoarele concluzii:

• România: 40,9% dintre respondenţi au profil privat și 38,6% unul public;
• Germania: 52,4% public și 14,3% privat;
• Italia: 63,4% privat și 11,8% public;
• Austria: 73,5% privat și numai 8,4% public.

Ca o confirmare suplimentară privind “deschiderea” românilor, putem observa procentele ce redau tipul de contacte avute pe internet: 26,7% dintre aceștia declară faptul că au contacte cu persoane necunoscute și 47,7% vorbesc cu străini, dar care sunt rude sau cunoștințe cu prietenii lor. Contrar acestui comportament, majoritatea respondenților din celelalte 3 țări partenere au declarat că preferă să intre în discuție cu persoanele cu care să fi avut un contact înainte (46% dintre germani, 57,6% austrieci și 60,2% italieni).
Într-o scurtă secțiune a chestionarului, am cerut copiilor o autoevaluare a competenței lor privind utilizarea internetului și, de asemenea, să specifice ce anume sunt capabili să realizeze. Majoritatea sunt de părere că dețin cunoștințe medii sau înalte, cu unele diferențe între țări: germanii sunt în mare parte convinși că sunt persoane foarte competente (59,2%), în timp ce italienii, românii și austriecii distribuie uniform competențele, apreciindu-se ca fiind “destul de competenţi”, și respectiv “foarte competenţi”.

În domeniile în care respondenții au declarat că sunt competenți, au apărut doar mici diferențe faţă de percepţia declarată. Prin urmare, românii cred că sunt mai puțin competenți decât sunt de fapt, în timp ce germanii, cu mici excepții, arată cel mai înalt procent privind toți itemii de competenţe ale chestionarului.

În secțiunea “Mediere” a chestionarului, am cerut copiilor să relateze ceea ce cred ei că părinții știu despre activitățile lor online, dacă şi în ce modalitate se implică aceştia în activitățile desfăşurate pe internet, dacă sunt verificaţi sau au vreo formă de control sau de supraveghere din partea părinţilor.

Activitatea cea mai partajată, deşi, cu unele abateri, este: “Vorbeşte cu părinţii despre ceea ce faci pe internet”, care este indicată de un numar mai mare de italieni (59%) şi români (49,5%), şi mai puţin de germani (44,7%) şi de austrieci (37%). Părinţii italieni tind să aibă mai multă încredere: 54,5% dintre aceştia nu doar vorbesc cu adolescenţii despre activităţile acestora pe internet, dar sunt şi aproape de ei cand aceştia sunt online   ( ceilalţi parinţi sunt într-un procent de sub 40%). 41,4% din participare culminează într-o partajare naturală a activităţilor de pe internet ( procent care, în alte ţări, nu depăşeşte 30%). Părinţii austrieci, pe de altă parte, sunt cei mai puţin prezenţi.

Prezenţa părinţilor poate fi percepută de copii drept un sprijin sau o sancţiune. Putem observa că părinţii tinerilor austrieci îi susţin cel mai mult : 69% dintre copii spun că sunt ajutaţi de părinţi să navigheze pe internet, 57% sunt informaţi de către aceştia despre modul în care trebuie să acceseze internetul în siguranţă şi 54% ştiu foarte bine ce site-uri sunt sigure sau nesigure datorită ajutorului acordat de către părinţi. Procentele sunt mai mici atunci când această prezenţă este percepută a fi “impunătoare”, ca atunci când părinţii oferă sfaturi despre comportamentul pe internet. O tendinţă similară este remarcată în cazul germanilor, chiar dacă procentele referitoare la prezenţa anumitor tipuri de comportament sunt mai mici. Ca de obicei, părintii italieni sunt percepuţi ca fiind cei mai intruzivi: 58% din tinerii italieni intervievaţi spun că au fost sfătuiţi cum să se comporte cu persoanele întâlnite pe internet, în timp ce 50% dintre aceştia au vorbit cu părinţii despre modalitatea de a se comporta când ceva îi “deranjează” pe internet.

În ceea ce priveşte acţiunile de control adoptate de către părinţi, un alt element interesant reiese din raspunsurile date de către respondenţii noştri tineri. Din nou, cei mai supărători sunt părinţii italieni: în acest caz, răspunsurile negative ( indicând activităţi care nu sunt controlate de părinţi, cum ar fi site-urile web vizitate, email-urile, profilul dintr- o reţea socială) sunt întotdeauna inferioare ( variind de la 50% la 66%), comparativ cu alte ţări ( de la 71% la 92,9%).

Aşa cum am menţionat, chestionarul pentru copii cuprinde , de asemenea, o secţiune importantă dedicată riscurilor pe care le ascunde internetul, precum: hărţuirea, întâlnirea online cu persoanele străine, vizitarea site-urilor nesigure, etc.

Hărţuirea nu pare a fi foarte experimentată de către tinerii din eşantioanele noastre:

• mai puţin de 12% din austrieci şi germani au menţionat câteva episoade de hăţuire;
• italienii par a fi puţin mai implicaţi în primirea sau trimiterea de mesaje ofensive ( respectiv 24,7% si 16,5%);
• românii sunt şi mai mult implicaţi ( de la 14% la 38%).

Pentru trimiterea/primirea mesajelor cu tentă sexuală, aproximativ jumătate din eşantionul tinerilor austrieci au fost implicaţi în acest tip de activitate, procentul scăzând la 35,6% pentru italieni şi 71% în cazul românilor.

Întâlnirile şi contactul cu persoanele necunoscute sunt în general mai frecvente în toate aceste 4 ţări partenere. Vizitarea site-urilor este cu siguranţă o activitate destul de rară pentru austrieci (toate procentele variază de la 5% la 12%), în timp ce în alte ţări este cu puţin mai frecventă, deşi procentele variază întotdeauna de la 20,2% la 31,6%.

Printre lucrurile care ar putea fi “deranjante”, am inclus ameninţările la adresa vieţii private, precum utilizarea neautorizată a informaţiilor cu caracter personal de către alte persoane, fraude online ce implică pierderea de bani sau viruşi care pot distruge calculatoarele. Eşantioanele noastre par a fi uşor expuse fraudelor online ( toate procentele sunt sub 6%). Cel mai frecvent risc este cel de a fi infectat cu virus: procentele sunt în intervalul 20,3% şi 50,5% (mai mici în ceea ce priveşte Germania şi Austria, şi mai mari în Italia şi România). Cât despre confidenţialitate, procentele sunt sub 15%.

2. Părinţii şi internetul

În general vorbind, părinţii din eşantionul nostru par să folosească internetul în modalităţi mature, specifice unui adult, deşi sunt câteva diferenţe minore de la o ţară la alta, bazându-se mai puţin sau chiar deloc pe activităţile tipice pentru adolescenţi.

De exemplu, utilizarea zilnică a internetului pentru locul de muncă este destul de frecventă în cele 4 ţări partenere, mai evidentă însa în cazul austriecilor şi germanilor, şi mai puţin în ceea ce îi priveşte pe romani şi italieni. Interesant este faptul că, în timp ce “a juca jocuri video cu alte persoane” nu se intamplă practic niciodată la peste 90% dintre părinţi, românii fac asta ocazional. Într-adevăr, este observabilă dovada unui nivel diferit al “digitizării” activităţii între Centrul şi Sudul Europei. De asemenea, vizionarea clipurilor video nu este atât de frecventă, deşi italienii şi românii pretind că vizionează o dată sau de două ori pe saptamană, fiind urmaţi de către germani şi austrieci. În mod practic, descărcarea de muzică şi filme nu a fost niciodata realizată ( în special de către germani) aşa cum au evidenţiat procentele înalte din opţiunea “niciodată” a chestionarului. Din nou, românii sunt cei care realizează acest lucru zilnic sau săptămânal.

În caz contrar, citirea/vizionarea buletinelor de ştiri este una dintre activităţile zilnice cele mai practicate, în primul rând de către austrieci, urmaţi de italieni, germani şi în cele din urmă, de români. O altă activitate interesantă priveşte utilizarea “poştei electronice”. În timp ce pentru austrieci şi germani, procentul de răspunsuri date la opţiunea “niciodată” este egală cu zero, pentru italieni, şi în special români, procentul creşte, acesta fiind de 26,8%, respectiv 24,3%. Aproximativ 80% din austrieci şi 88% din germani realizează acestă activitate zilnic, aceştia fiind urmaţi de romani şi italieni ( procentul fiind în jur de 44% în ambele ţări). Uitându-ne la Italia în mod particular, aceste informaţii, arătate şi de către alte studii de specialitate (Censis,2009), confirmă dihotomia celor care utilizează în mod regulat internetul şi cei care se folosesc de acesta rareori sau chiar niciodată. Ipotetic vorbind, părinţii italieni pot fi impărţiţi în două tipuri de utilizatori: “operatori” şi “observatori”, şi anume, cei care folosesc internetul fie pentru  obţinerea de informaţii, fie, mai frecvent, pentru locul de muncă, şi cei care folosesc internetul numai pentru a obţine informaţii, şi destul de puţin pentru locul de muncă ( utilizarea e- mailului este, de cele mai multe ori, în legătură cu activitatea de la locul de muncă ).

De asemenea, în activitatea “vizitaţi un profil de reţea socială”, am observat unele diferenţe între ţările studiate. De obicei, nu însă în mod frecvent, dar în mod special pentru germani şi austrieci, frecvenţa este uniform distribuită între “niciodată” şi “ de câteva ori pe lună”, iar pentru italieni şi români este mai mult polarizată între opţiunea “niciodată” şi “o dată sau de două ori pe săptamână”. Total nepracticată de către toţi părinţii este activitatea de a vizita un site pentru chat sau o lume virtuală.

Deşi cu un procent foarte scăzut, părinţii români sunt cei care utilizează Yahoo Messenger o dată pe zi sau o dată/ de două ori pe săptămână, fiind urmaţi de austrieci, italieni şi germani. În mod similar, părinţii români sunt cei care se joacă pe internet o dată pe zi sau o dată /de două ori pe săptămână, mai mult decât oricine altcineva din eşantion ( 12,6%). Austriecii, italienii şi germanii, nu depăşesc 4%.

Privind achiziţiile online, sondajul nostru pare să confirme o tendinţă care deja a fost redată şi în alte studii legate de obiceiurile consumatorilor din Europa: mai mult de jumătate dintre italienii din eşantionul nostru de părinţi , precum şi cei români, relatează că nu au avut niciodată o asemenea activitate ( 51,4%, respectiv 69%) , deşi, nu zilnic, alţi părinţi realizează achiziţii online lunar ( austriecii 84,3%, germanii 79,7%, italienii 35,6% şi românii 21,2% ).

Un alt domeniu important inclus în sondajul nostru evidenţiază cunoştinţele pe care părinţii le au ( sau pe care cred că le au ) în ceea ce priveşte utilizarea internetului de către copiii lor. Am folosit întrebări oglindă, ca să spunem aşa, la fel ca cele adresate adolescenţilor, pentru a verifica nu numai dacă părinţii au un control direct asupra lor, ci şi modul în care acesta este excercitat, dar şi mai important, dacă respectivul control este într-un fel negociat cu cei tineri.

Observăm că, de obicei, părinţii par a fi conştienţi de faptul că adolescenţii accesează internetul din propria cameră sau din alte părţi ale casei; ei ştiu faptul că internetul nu este accesat într- un mod frecvent  şi de la scoală ( în special de către italieni şi români ), sau dintr-un internet-cafe ori de la o bibliotecă publică ( aici sunt incluşi toţi părinţii, în special cei români şi italieni ). Faptul că părinţii germani şi austrieci ştiu foarte bine că internetul este utilizat în şcolile în care copiii lor învaţă, arată pătrunderea diferitelor tehnologii digitale printre sistemele de şcoli europene, precum şi adoptarea unor modele diferite de reproducere culturală.

În general, toţi părinţii par să cunoască faptul că tinerii, au de asemenea, acces la internet în casa unei rude. Interesant este că, în acest caz, austriecii par a fi mai puţin siguri decât erau când a fost vorba despre accesul la internet din casa unui prieten, asa cum am evidenţiat mai sus. Încă o dată, o dovadă – poate-  a percepţiei mult mai realistă asupra obiceiurilor de utilizare a internetului de către copiii lor.

O altă dimensiune pe care ne-am concentrat atenţia în urma acestui sondaj este punerea în scenă a unor discursuri ale părinţilor şi copiilor cu privire la internet. Şi în acest caz au fost evidenţiate diferenţe de la o ţară la alta.

A “discuta cu tinerii despre ceea ce fac pe internet” este destul de obişnuit pentru părinţii austrieci, germani şi italieni, şi mai puţin pentru părinţii români. A “sta cu ei în timp ce folosesc internetul” (vizionarea, şi nu aderarea) reprezintă un lucru des întalnit în rândul părinţilor austrieci, mult mai puţin frecvent în rândul germanilor şi a românilor, urmaţi de italieni. A “ sta în apropierea copilului când acesta foloseşte internetul” este un lucru tipic pentru părinţii italieni şi cei români, un pic mai puţin reprezentativ pentru germani, şi mult mai puţin reprezentativ pentru austrieci. Spre deosebire de cultura ţărilor din centrul Europei, acesta reprezintă un fel de control “indirect” întâlnit destul de frecvent în Italia, care merită investigaţii suplimentare.

Alte diferenţe au apărut datorită următorului item: “ Încurajaţi- i să exploreze internetul si să inveţe lucrurile pe cont propriu”. Din nou, austriecii sunt cei care par mai dispuşi să facă acest lucru, urmaţi de români, şi – cu un procent similar –  de germani şi italieni, aparent mai timizi faţă de internet. Utilizarea în comun a internetului este un fapt destul de întâlnit în ceea ce îi priveşte pe germani, mai puţin comun în ceea ce îi priveşte pe austrieci şi italieni, pe ultimul loc aflându-se românii, probabil datorită diferitelor niveluri de utilizare a internetului de către adulţii acestor ţări.

În consecinţă, părinţii austrieci şi cei germani sunt mai dispuşi ( sau poate mai competenţi ) să-şi “ ajute copiii să realizeze şi să găsească informaţii pe internet”. Italienii şi românii îi urmează, procentul lor fiind de 50% din eşantion. Din nou, acest lucru este posibil datorită unei utilizări mai puţin frecvente a internetului, şi nu datorită diferitelor strategii pedagogice.

Cât despre itemii privind “sugerarea modurilor de a alege între website-urile bune sau rele”, “utilizarea sigură a internetului”, “ cum să te comporţi cu persoanele întalnite pe internet”, marea majoritate a părinţilor din Uniunea Europeană oferă un raspuns pozitiv cu nici o diferenţă relevantă în ceea ce priveşte ţările partenere, o nouă dovadă, în opinia noastră, a unei situaţii generale de incertitudine şi instabilitate privind generaţiile mai în vârstă ( în special în privinţa românilor şi italienilor ), cel mai probabil datorită lipsei de competenţe digitale, mai degrabă, decat unui fel de dezinteres sau un exces de viziuni apocaliptice asupra internetului.

Acelaşi lucru este relevant pentru ultimul item- “ îi ajut/vorbesc cu ei atunci când ceva pe internet îi deranjează” –  unde, din nou, în ciuda unui răspuns pozitiv general dat de către toţi părinţii, austriecii sunt cap de listă , iar romanii se află la sfârşitul acesteia.

Un alt domeniu important investigat cu ajutorul chestionarului pentru părinţi priveşte nivelul de control/ permisivitatea acestora de a oferi copiilor acces la internet. Această permisiune este în general acordată de fiecare părinte ( procentele variază de la 66,7% la 75,6%), cu excepţii semnificative în cazul părinţilor germani ( doar 18,2%). Când vine vorba de “ descărcarea fotografiilor, clipurilor video, muzică ” etc., părinţii devin mai stricţi, apărând unele diferenţe , ca de obicei, între părinţii români (80,2%), şi restul ( italieni 59,5%, austrieci (58,8%) şi germani, înca o dată, doar 16,9%). Mult mai permisă, în general, este vizionarea clipurilor video. Practic, toţi părinţii îşi dau permisiunea în acest caz, chiar şi germanii par a fi mai înclinaţi să – şi lase copiii să facă acest lucru liber, în orice moment. Cât despre “ profilurile reţelelor sociale”, italienii şi, în special germanii, sunt cei mai stricţi. În realitate, 44% dintre copiii germani nu pot avea nicidecum  un profil, comparând cu cei români şi austrieci, care sunt liberi să facă acest lucru ( respectiv 73,9% şi 83,3%). A “ oferi informaţii cu caracter personal” este într-adevăr o activitate mult mai restricţionată de către toţi părinţii. Copiii nu pot oferi niciodată astfel de informaţii, în conformitate cu 74% dintre părinţii germani, urmaţi de români (58,8%), italieni (52%) şi austrieci (48%). Cât despre itemul ce priveşte “ jocurile online”, procentele sunt distribuite într-un mod mai uniform între cele 3 modalităţi           (niciodată nu poate face acest lucru, poate doar cu permisiunea părintelui, poate oricând,) cu încă o polarizare între germanii “restrictivi” şi românii “permisivi”.

Un alt fel de control pe care l-am studiat este cel numit “ex-post” de către părinţi. Şi în acest caz am observat acelaşi tip de diferenţiere între cele patru ţări, care merită o analiză mai aprofundată. În ceea ce priveşte momentul de faţă, putem concluziona temporar –  din nou- faptul că diferenţele dintre formele de control parental sunt direct legate de gradul de competenţă digitală a părinţilor. Probabil, italienii şi românii nu vor verifica profilul copiilor lor de pe reţelele de socializare pentru că nu ştiu cum să facă acest lucru. În schimb, austriecii şi germanii – care sunt mai competenţi-  sunt mai înclinaţi către control. Prin urmare, suntem de părere că italienii şi românii sunt mai puţin competenţi, şi nu atât de mult permisivi.

Absenţa controlului printr-un dispozitiv tehnologic suplimentar confirmă ceea ce am relatat, cu excepţia itemului ce priveşte instalarea de antiviruşi/ antispam, practică destul de raspandită, de asemenea, între persoanele mai puţin competente.

De asemenea, am întrebat părinţii dacă au ştiut dacă copiii lor au fost implicaţi vreodată în unele activităţi particulare ale internetului ce pot fi riscante, cum ar fi întalnirea cu persoanele străine cunoscute prima dată în mediul online sau dacă au fost expuşi unor materiale violente, ofensive sau cu tentă sexuală. Conform celor spuse de către cei mai mulţi dintre părinţi, copiii acestora nu au fost expuşi unor astfel de comportamente riscante, cu excepţia parţială a celor relatate de părinţii români şi italieni.

În cele din urmă, în ultima parte a chestionarului, am întrebat părinţii despre nivelul lor de acord, cu privire la unele declaraţii.

În medie, mai mult de jumatate din eşantion este de acord cu: “cenzura şi accesul limitat nu reprezintă o soluţie fezabilă pentru a supraveghea/conduce relaţia copiilor cu internetul”. Restul de eşantion nu îşi oferă acordul într-o mare măsura sau chiar deloc. Surprinzător, părinţii români ( şi puţini italieni ) par mai înclinaţi către cenzura şi control, chiar dacă acest lucru este, din punctul de vedere al practicii, contrazis, aşa cum am văzut la alte dovezi empirice. O contradicţie care necesită analize suplimentare şi datorată probabil- aşa cum am spus- lipsei unei competenţe, care provine la rândul său, de la o nevoie de control de la alţii.

Peste 70% dintre părinţii intervievaţi, din cele 4 ţări ( mai mult austrieci şi germani ) par destul de convinşi ( mult şi foarte mult)  de multele oportunităţi oferite de internet şi, de asemenea, recunosc necesitatea de a dobândi mai multe competenţe în acest sens pentru a-şi ajuta copiii să profite din plin de avantajele acestuia. Aproximativ acelaşi procent de părinţi par destul de încrezatori în capacitatea copiilor lor de a înţelege şi a evita riscurile din mediul online. Ca de obicei, italienii şi românii par mai puţin încrezători, o constatare, cel mai probabil din cauza lipsei lor de competenţă care tinde să dezvolte un sentiment de nesiguranţă şi neîncredere, şi, mai presus de toate, o abordare educaţională care tinde să considere copiii ca fiind imaturi şi lipsiţi de apărare sau, opusul acestora, iresponsabili şi nechibzuiţi. Date similare au fost colectate pentru restul itemilor chestionarului.

Întocmind câteva concluzii temporare, de la părinţii intervievaţi în studiul realizat, am adunat dovezi empirice că, oricând competenţa digitală şi o atitudine mai deschisă către inovaţia tehnologică sunt combinate cu o relaţie cu copiii bazată pe schimbul reciproc şi  participare ( cel puţin pentru grupa de vârstă luată în considerare în studiul nostru ), este mult mai probabil că utilizarea internetului este vazută în termeni “instrumentali”, mai puţin părtinitoare, din punct de vedere ideologic, să spunem aşa,  orientată spre îmbunătăţirea dezvoltării generale  a rolului  competenţelor în această materie, şi nu pur şi simplu a competenţelor tehnice. Acest lucru îl putem spune despre părinţii germani şi austrieci, cu unele excepţii, cu toate că este necesară o investigaţie şi analize suplimentare. Ori de câte ori această combinaţie nu este realizată, sau mai bine, ori de câte ori o completare inferioară este combinată cu o abordare pedagogică de tipul “sus-jos” bazată pe control şi protecţie, în ceea ce îi priveşte pe români şi italieni, este mult mai probabil ca internetul să apară precum un lucru periculos şi riscant, care necesită, prin urmare, un control mai riguros asupra utilizării acestuia de către copii.

3. Profesorii,  “ imigranți digitali” ?

Aşa cum am observat şi în cazul părinţilor, profesorii intervievaţi par a utiliza internetul într- un mod matur, deşi există unele diferenţe minore de la o ţară la alta. În toate cele 4 ţări partenere, cea mai mare parte dintre activităţile lor sunt tipice pentru “imigranţii digitali”, aşa cum a spus Prensky, întrucât acţiunile asociate de obicei cu cele ale tinerilor ( “ nativii digitali ” ai lui Prensky) sunt aproape ignorate în totalitate, excepţie facând românii.

“ Trimiterea şi primirea e- mailurilor” reprezintă activităţile cele mai dese ( realizate aproape în fiecare zi ), în special în ceea ce îi priveşte pe profesorii austrieci şi germani, activităţi urmate de  citirea şi vizualizarea ştirilor, de activităţile pentru locul de muncă, precum şi vizionarea clipurilor video. Restul activităţilor sunt făcute o dată sau de două ori pe săptămână, ori lună, sau poate chiar niciodată. Jocurile video, de exemplu, exceptând cazul românilor, reprezintă o activitate ce nu este niciodată  realizată sau realizată mai puţin de o dată în decursul unei luni. Utilizarea Yahoo Messengerului urmează aproximativ aceeaşi directie, deşi acest lucru este distribuit mult  mai uniform între diferitele ţări. Aşa este şi cazul vizionării camerelor de chat. Activitatea care nu este niciodată realizată ( nici chiar de români ), este petrecerea timpului într-o lume virtuală. Se pare că, exceptând vizitarea reţelelor sociale, profesorii din eşantionul de faţă utilizează internetul în următoarele scopuri: pentru extragerea de informaţii, vizionarea clipurilor video, ştiri, etc.

Aceştia nu par destul de familiarizaţi în ceea ce priveşte ramura digitală, internetul fiind utilizat pentru a genera şi împărtăşi conţinut, Web – 2.0 fiind baza, la domiciliu sau la şcoală, în scopuri profesionale ( însă, din ce în ce mai mult, se arată faptul că chatroom-urile, spaţiile virtuale, e- mailul, reţelele sociale, telefoanele mobile si chiar jocurile video, pot fi folosite eficient ca mod de predare, profesorii având competenţa de a face acest lucru).

Un scurt comentariu privind “obţinerea achiziţiilor”: aceasta este o activitate destul de frecvent adoptată, o dată sau de două ori pe lună, sau chiar mai puţin, în special de către italieni şi români ( aceştia fiind cel mai probabil mai puţin familiarizaţi cu folosirea cărţilor de credit sau cu alte forme de plată online ).

În ceea ce priveşte activităţile făcute în mod explicit pentru locul de muncă, precum “schimbul de e – mailuri ”, “ formarea elevilor, testarea acestora” etc., reprezintă 60% din totalul de activităţi realizate zilnic de profesorii intervievaţi, sau cel puţin o dată/ de două ori pe saptămână, excepţie făcând italienii, care realizează astfel de activităţi în mod lunar. “ Căutarea de resurse didactice” este o altă activitate destul de comună, deşi predomină o dată sau de două ori pe lună. Altele, precum “temele care necesită utilizarea internetului”, “ utilizarea internetului la clasă”, sunt mai puţin frecvente: peste 50% dintre profesorii intervievaţi realizează aceste lucruri mai puţin de o dată pe lună sau chiar niciodată ( din nou, italienii apar ca fiind cei mai reticenţi în adoptarea acestor tipuri de utilizarea a internetului de către copii, în timp ce austriecii şi românii sunt cei mai permisivi, arătând că variabila “varstă”- aşa cum am sugerat noi- , poate face diferenţa). De exemplu, austriecii şi românii sunt cei care accesează internetul de pe telefoanele mobile mai mult decat alţii. Schimbul de mesaje cu elevii prin intermediul reţelelor sociale este activitatea cea mai puţin frecventă: aproximativ 80% din eşantion nu face asta niciodată, ceea ce ne determină să concluzionăm faptul că, profesorii intervievaţi, par să fie inclinaţi către o utilizare a internetului mai tradiţională.

În cele din urmă, făcând referire la activităţile profesorilor de utilizare a internetului cu elevii, referitoare la aspectele prevăzute în proiectul de faţă ( oportunităţile şi riscurile internetului ), am observat că, în general, o bună jumătate dintre aceştia realizează tipurile de activităţi enumerate în chestionar. În mod particular, activitatea de a-i încuraja pe elevi să navigheze pe internet şi să înveţe lucruri noi despre acesta, este adoptată de peste 90% dintre germani şi austrieci, urmaţi de români (74%) şi italieni (56,3%). De fapt, românii sunt de obicei mai dispuşi către acestea, urmaţi de germani, austrieci şi italieni.

Aşa cum am procedat şi în cazul părinţilor, am întrebat profesorii despre acordul lor cu privire la anumite declaraţii ce vizează în mod special beneficiile internetului. În general vorbind, toţi profesorii din cele 4 ţări partenere sunt foarte conştienţi de potenţialul internetului pentru îmbunătăţirea procesului de învaţare şi predare, cu unele diferenţe minore de la o ţară la alta.

Dacă vom intra mai mult în detalii, vom vedea totuşi că această diferenţă nu este atât de minoră când vine vorba de cenzură: nu este o soluţie fezabilă şi nici de dorit pentru gestionarea utilizării şi accesării internetului de către elevi, pentru cei mai mulţi dintre profesorii austrieci ( 70%, bifând cele două modalităţi moderat/ mult), urmaţi de italieni ( 61,2%), români ( 48%) şi, în mod surprinzător de germani, ( 27,2%).

Cât pentru acordul cu privire la declaraţia “Internetul oferă multe oportunităti, iar eu trebuie să fiu mai competent”, este observată o distribuţie similară, unde austriecii sunt cap de listă, iar germanii şi românii ocupă ultimul loc.

Profesorii par să aibă o opinie mai puţin clară în ceea ce priveşte capacitatea elevilor de a înţelege riscurile internetului: opinia este distribuită de la “nu foarte mult” către “moderat” şi “mult”, fiind o posibilă consecinţă a cunoştinţelor superficiale pe care le au despre atitudinea elevilor cu privire la internet.

O opinie mult mai clar definită este cea exprimată cu privire la  ultimele trei declaraţii: practic, pentru toţi dintre ei, internetul reprezintă o importantă sursă de informaţii şi de sociabilitate şi,  este util, de asemenea, pentru modalitatea de predare –  învăţare.